Primăvara dermatologică ieșeană Dermatologia la interfața cu alte specialități

&

Conferința Laser Europe 2019

PDI 2019 - Galerie Foto

PDI 2019 - Program ştiinţific

Am publicat programul final al Primaverii Dermatologice Ieșene – ediția 2019.

Laser Europe 2019 - Program ştiinţific

Am publicat programul final al Conferinței Laser Europe 2019 

O nouă manifestare medicală de excepție – PDI 2019:

„Primăvara Dermatologică Ieşeană” și Conferința „ Laser Europe 2019” aduc la Iași specialiști din 10 țări

          În perioada 10-14 aprilie, Iașul va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Manifestării Ştiinţifice Naţionale, cu participare Internaţională „Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciștilor,  Societății de Medici și Naturaliști și Spitalului „Sf. Spiridon”, Iași. Evenimentul, un reper în domeniul dermatologiei și medicinei, va avea loc la Hotel Internațional.

          Conceptul acestei manifestări ştiinţifice este unul inovator şi avangardist, iniţiatorii fiind pionieri, în urmă cu 8 ani, în crearea unui cadru interdisciplinar pentru abordarea extinsă a acelor boli dermatologice ce necesită, pentru o corectă şi completă rezolvare, munca în echipă a mai multor specialităţi medicale.

          „Pregătim un eveniment de o înaltă ținută științifică, tema centrală fiind Dermatologia la interfața cu alte specialități. Afirmația este argumentată de prezența unor nume sonore ale dermatologiei si medicine romanesti si internaționale. Programul științific va urmări principiul modern al interdisciplinarității și va fi susținut exclusiv de keynote speakers”, a spus prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, preşedintele Asociaţiei Dermatologilor din Moldova şi co-preşedinte al Primăverii Dermatologice Ieşene 2019, alături de prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

          Manifestarea s-a remarcat, încă de la prima ediție, prin gradul înalt de profesionalism și de actualitate al subiectelor prezentate de cadre universitare şi practicieni cu experienţă, care au împărtăşit cu bucurie şi generozitate din experienţa lor în fața colegilor care au umplut sălile de conferinţă. „Entuziasmul meu față de PDI a rămas intact, la fel și dragostea mea față de Iași”, a punctat prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu, pentru a treia oară co-președinte al manifestării.

          Ediţia din acest an îi are ca preşedinţi de onoare pe prof. univ. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (decanul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Grigore T. Popa”), profesor emerit Andrew Nicolaides (Imperial College, Londra), prof. univ. dr. Torello Lotti (Universitatea „Guglielmo Marconi”, Roma), prof.  univ. dr. Aristidis Tzatzakis (Universitatea din Creta) şi prof. univ. dr. Niazi Kuszrow (Universitatea Emory, Atlanta, SUA), ultimul regăsindu-se în aceeaşi ipostază şi la multe dintre ediţiile trecute. „Participarea mea la manifestarea de la Iași este obligatorie, PDI fiind unul dintre principalele evenimente interdisciplinare internaționale în dermatologie din Europa. Pe plan internațional, PDI este extrem de importantă datorită nivelului înalt al programului științific. Reputația dermatologilor români este foarte bună în toată lumea”, a apreciat prof. univ. dr. Torello Lotti, unul dintre președinții de onoare ai manifestării.

          Au confirmat prezenţa 30 lectori din opt ţări (Italia, Grecia, Marea Britanie, Austria, Canada, India, SUA și Franța), nume consacrate în domeniul lor de  expertiză. „Am participat încă de la prima ediție a PDI: la început a fost un eveniment local de nivel înalt științific, iar în ultimii ani a fost un eveniment de nivel internațional. Manifestarea are un nivel științific ridicat și reunește specialiști din diferite domenii de competență, sosiți din multe țări, iar dialogurile sunt foarte interesante. La astfel de conferințe mereu ai ceva de învățat”, a confirmat dr. Martine Vigan, un reputat medic dermatolog din Franța.

          Specialiştilor sosiţi de peste hotare li se vor adăuga peste 70 de lectori din România, nume consacrate ale dermatologiei și medicinei. Printre temele ce vor fi abordate, de un înalt nivel științific, amintim: psoriazisul, boala venoasă cronică, vitiligo, patologia cutanată tumorală, tehnici de chirurgie dermatologică, maladii transmisibile sexual, psihodermatologie, dermatozele alergice, colagenozele, îmbătrânirea cutanată şi tehnicile moderne antiaging, dermatopediatrie, noutăţi terapeutice dermatologice etc.

          „Primăvara Dermatologică Ieșeană” nu este doar un cadru plin de informații științifice de cel mai înalt nivel, ci și unul al dialogului între generaţiile de specialişti. „Apreciez foarte mult natura interdisciplinară a acestui eveniment. Bolile dermatologice sunt, într-adevăr, nu numai limitate la nivelul pielii, ci pot implica și alte organe și reprezintă un semn al unui sindrom mai complex. Evenimente precum PDI sunt importante pentru a-i conștientiza pe dermatologi să nu își limiteze observațiile doar la expresiile cutanate”, a punctat și Riccardo Pampena, un cunoscut dermatolog de la IRCCS Arcispedale Santa Maria Nuova Reggio Emilia (Italia).

          Interactivitatea în cadrul prezentărilor este un alt atribut valoros al acestei manifestări, care atrage în fiecare an un număr impresionant de participanţi, începând cu studenţii de la Medicină şi continuând cu rezidenţi, medici specialişti, medici primari, farmacişti, asistenţi medicali şi de farmacie şi încheind cu cadre didactice ale universităţilor medicale de elită din ţară şi din străinătate.

          Ediția din acest an a „Primăverii Dermatologice Ieșene” este una specială, cu un plus valoare conferit de organizarea în tandem a Conferinței „ Laser Europe 2019” cu tema Laser Skin and Body – Health and Science, organizată de European Society for Laser Aesthetic Surgery (ESLAS) în parteneriat cu European Laser Association (ELA). Acest eveniment este o premieră pentru România și va oferi participanților acces direct la ultimele tehnologii laser, cu aplicații atât în dermatologie, cât și în alte specialități medicale. Conferința „Laser Europe 2019” va fi girată de prezența, ca inițiator al manifestării, a cunoscutului medic Dana Mihaela Jianu, președintele ESLAS și vicepreședinte al SRCE. „Conferința va fi un eveniment medical de excepție în ceea ce privește intervențiile Laser în chirurgia plastică și în dermatologie, care va reuni lectori cu mare experiență în domeniu din Marea Britanie, Olanda, Grecia, Spania, Austria, România. Evenimentul va include masterclass-uri edificatoare privind teoria și practica în acest domeniu, cursanții având posibilitatea să încorporeze cunoștințe de bază și avansate, în funcție de nivelul fiecăruia. Un invitat special, general profesor Marius Opran, va prezenta aplicațiile laserelor de mare putere și în alte domenii științifice, cum sunt tehnologia spațială de mare actualitate. Dintre speakerii români remarcăm prezența chirurgilor laseriști consacrați, de la care audiența va beneficia de vasta lor experiență. Este vorba despre Ștefan Jianu, Eduard Ursuleau, specialiști în chirurgia laser a varicelor, dr Andrei Martin, chirurgie plastică estetică, dr Daniel Brănișteanu, operații cu laser în oftalmologie”, a punctat dr. Dana Jianu câteva aspecte ale Conferinței „Laser Europe 2019”.

          Ca și în anii anteriori, a răspuns afirmativ parteneriatelor științifice Societatea Româna de Pediatrie, Societatea Română de Fiziopatologie, Societatea Română de Flebologie, Societatea Română de Chirurgie Vasculară, Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică. Și-au anunțat deja prezența peste 1000 de participanți.

          Vă așteptăm așadar să trăim împreună experiența unui nou eveniment de marcă pentru dermatologia românească, în cadrul perfect al începutului de primăvară în Iașul universitar și cosmopolit.

Prof. Univ. Dr.
Daciana Elena Brănişteanu
Co-Preşedinte PDI
Preşedinte ADEM
Prof. univ. dr. Simona Georgescu
Co-Preşedinte PDI
Dr. Dana Mihaela Jianu
Preşedinte ESLAS
Vicepreședinte SRCE

            Dragi colegi,

       Ne revine plăcerea, bucuria și onoarea să vă invităm la o nouă ediție a “Primăverii Dermatologice Ieșene“, în perioada 10 – 14 aprilie 2019, la Hotelul “Internațional” din Iași.

            Pregătim pentru dumneavoastră un eveniment de o înaltă ținută științifică, tema centrală fiind “Dermatologia la interfața cu alte specialități“. Afirmația este argumentată de prezența unor nume sonore ale medicinei, printre care se numără: Prof. Dr. Torello Lotti, Prof. Dr. Aristidis Tsatsakis, Prof. Dr. Andrew Nicolaides, Dr. Maura Griffin, Prof. Dr. Niazi Khursow, Prof. Dr. Martine Vigan, Dr. Christiane Deydier, Assist. Prof. Dr. Dragana Nikitovic, Prof. Dr. Davinder Parsad, Assist. Prof. Dr. Aleksandra Vojvodic, Dr. Yan Valle. Programul științific va urmări principiul modern al interdisciplinarității și va fi susținut exclusiv de keynote speakers.

          Ediția din acest an a “Primăverii Dermatologice Ieșene” este una specială, cu un plus valoare conferit de organizarea în tandem a Conferinței “Laser Europe 2019organizată de European Society for Laser Aesthetic Surgery (ESLAS) sub egida European Laser Association (ELA). Acest eveniment este o premieră pentru România și va oferi participanților acces direct la ultimele tehnologii laser, cu aplicații atât în dermatologie, cât și în alte specialități medicale.

            Vă așteptăm așadar să trăim împreună experiența unui nou eveniment de marcă pentru dermatologia românească, în cadrul perfect al începutului de primăvară în Iașul universitar și cosmopolit.


Prof. Univ. Dr.
Daciana Elena Brănişteanu
Preşedinte PDI
Preşedinte ADEM

Dana Jianu
Dr. Dana Mihaela Jianu
Preşedinte ESLAS
Vicepreședinte SRCE

Editia PDI 2019

Lectori invitati

Testimoniale PDI 2019

Prof. Dr. Torello Lotti

“Participarea mea la Primăvara Dermatologică Ieşeană este o certitudine pentru că este principala conferinţă internaţională de interdisciplinaritate în dermatologie din Europa. Programul ştiinţific este extraordinar, iar atmosfera este încântătoare. Reputația dermatologilor români este imensa în întreaga lume”

 

Dr. Martine Vigan

“Tema manifestării este la granița cu alte specialități, iar conferinţele au tematici diferite susţinute de specialiști internaționali, de la care ai întotdeauna ceva de învățat. Este un eveniment pe care îl aștept. Ca eveniment anual internațional interdisciplinar, PDI este unic, cu o audiență în creștere de la un an la altul. Specialiștii români au o bună reputație.”

 

Dr. Riccardo Pampena

 

 

“Iaşiul este un loc excelent pentru găzduirea unui asemenea eveniment important. Punctul forte a PDI este interdisciplinaritatea şi implicarea experţilor naţionali şi internaţionali. Apreciez foarte mult natura interdisciplinară a acestui eveniment. Bolile dermatologice sunt întradevăr frecvente, nelimitându-se doar la piele, ci pot implica și alte organe și reprezintă, de asemenea, un semn al unui sindrom mai complex.”

Ediția PDI 2018:

Vă așteptăm la Primăvara Dermatologică Ieşeană – Dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi, ce va avea loc la Iaşi 10-14 Aprilie 2019:

Înregistrare

Inregistrarea se poate face doar prin email, trimitand dovada de plata la adresa inscrieri@pdi.ro/2019. Al doilea termen limită pentru înregistrare cu taxă redusă a expirat. Va multumim pentru intelegere!

Day(s)

:

Hour(s)

:

Minute(s)

:

Second(s)

Cazare

Rezervarea cazarii se poate face doar prin email, prin trimiterea solicitarii la adresa inscrieri@pdi.ro/2019. Termenul limită pentru rezervarea cazării a expirat. Va multumim pentru intelegere!

Day(s)

:

Hour(s)

:

Minute(s)

:

Second(s)

Contactează operatorul PDI 2019

10 + 11 =

Operatorul PDI 2019

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: inscrieri@pdi.ro/2019
Website: www.eventernet.ro

Media Parteners

Engineered by masiniunelte.ro