Conf. Dr. Popa Radu Florin

Conf. Dr. Popa Radu Florin
Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sf. Spiridon” Iași

Ulcerul de gambă din insuficienţa venoasă cronică. De ce încă multidisciplinar?
Autori: R.F. Popa, Genoveva Baroi, I. Cazan, Ioana Alexandra Tacu-Suhăreanu, Alexandra Grecu, Cătălina Oana Busuioc, Cătălina Filip, Cristina Strobescu-Ciobanu

Ulcerul trofic de gambă reprezintă o problemă majoră de sănătate, afectănd 1%-2% din populaţie, într-un anumit moment din viată. Deşi prevalenţa este mai crescută în rândul populaţiei vârstnice, 1/3 din cei care au dezvoltat un ulcer de gambă nu au atins încă vârsta de 50 de ani, iar 2/3 dintre pacienţii care prezintă această patologie se situează sub pragul de 65 de ani. Ulcerele de origine venoasă sunt cunoscute ca având rata cea mai mare de recurenţă, cu 25% recidivă în primul an. Pe o perioada de 5 ani 2014-2018 am avut în clinică un număr de 75 de pacienţi cu ulcere de gambă din care 6 cu vârste ale ulcerului de peste 6 ani. Fie că au fost ulcere pe sindrom posttrombotic (9) fie insuficienţa venoasă cronică (56) tratamentul a necesitat un prim abord dermatologic până la sterilizarea ulcerului după care s-a trecut la timpul chirurgical. Rata de recidivă a fost de 2,25%.

Venous ulcer from chronic venous insufficiency. Why is it still multidisciplinary?
Authors: R.F. Popa, Genoveva Baroi, I. Cazan, Ioana Alexandra Tacu-Suhăreanu, Alexandra Grecu, Cătălina Oana Busuioc, Cătălina Filip, Cristina Strobescu-Ciobanu

Venous trophic ulcer is a major health problem, affecting 1%-2% of the population at some point in life. Although prevalence is higher among the elderly population, 1/3 of those who developed a thigh ulcer have not yet reached the age of 50, and 2/3 of the patients presenting this pathology are below the age of 65 years. Ulcers of venous origin are known to have the highest recurrence rate, with 25% relapsing in the first year.
For a 5 years period 2014-2018, we have had 75 patients with ulcers in the clinic, of which 6 with ulcer age over 6 years. Whether there were ulcers on post-thrombotic syndrome (9) or chronic venous insufficiency (56), treatment required a first dermatological approach until sterilization of the ulcer after which surgical time had passed. The recurrence rate was 2.25%.

Tratamentul insuficienţei venoase cronice cu laser endovenos (EVLO). Experienţa pe 6 ani
Autori: R.F. Popa, Genoveva Baroi, I. Cazan, M. Sapaniuc, Marina Gaina, C. Marian, Anda Bulgaru, Cristina Strobescu-Ciobanu

Pentru o perioadă de 6 ani 2012-2018 am efectuat un număr de 184 de intervenţii cu Laser Endovenos cu ajutorul aparatului KLS Martin.
Am folosit două tipuri de fibre (3600 şi sferice). Rezultate bune am obţinut cu ambele catetere cu toate că timpul de ocludere a fost mai scurt cu cele sferice.
Am avut două complicaţii mai importante, ambele legate de timpul de emitere al energiei termice: o necroză cutanată ce a necesitat sutură secundară pe lungimea unui centimetru la genunchi, iar a doua a fost durere reziduală pe traiectul venos ce a necesitat rezecţii subcutanate de ţesut venos. În ambele cazuri evoluţia a fost favorabilă atât estetic cât şi funcţional.

Treatment of chronic venous insufficiency with endovenosa laser (EVLO). Six years experience
Authors: R.F. Popa, Genoveva Baroi, I. Cazan, M. Sapaniuc, Marina Gaina, C. Marian, Anda Bulgaru, Cristina Strobescu-Ciobanu

For 6 years 2012-2018 we performed 184 Laser Endovenos interventions using the KLS Martin device.
We used two types of fibers (360 and sphere). We achieved good results with both catheters although the closure time was shorter than the spherical ones.
We had two more complications, both related to the thermal energy emission time: a cutaneous necrosis that required secondary suture in the length of one centimetre on the knee, and the second was residual pain on the venous tract that required subcutaneous tissue resection of venous tissue. In both cases, the evolution was favourable both aesthetically and functionally.

Scurt CV

Şef de Secţie Clinica de Chirurgie Vasculară Spitalul “Sf. Spiridon” Iaşi
Medic primar de Chirurgie Vasculară
Medic primar de Chirurgie Generală
Preşedinte Societatea Română de Chirurgie Vasculară (SRCV) 2018 – 2019
Councillor Societatea Europeană de Chirurgie Vasculară (ESVS) 2012-2015

Contactează operatorul PDI 2019

6 + 11 =

Operatorul PDI 2019

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: inscrieri@primaderma.ro/2019
Website: www.eventernet.ro