Oraşul Iaşi a fost menţionat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană costruită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii, de această dată.
În 1564, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. În 1640, Vasile Lupu a înfiinţat aici prima şcoală în limba română şi o tipografie în biserica Trei Ierarhi. În 1643, prima carte tipărită în Moldova a apărut la Iaşi.

Oraşul a fost incendiat de tătari în 1513, de otomani în 1538, şi de ruşi în 1686. În 1734, a fost afectat de o epidemie.

Prin Pacea de la Iaşi, cel de-al şaselea război ruso-turc a luat sfârşit în 1792. În 1822, turcii au luat cu asalt oraşul, pentru a potoli revoluţionarii greci ai Eteriei, conduşi de Alexandru Ipsilanti.
Între 1565 şi 1859, oraşul a fost capitala Moldovei, apoi, între 1859 şi 1862, atât Iaşi cât şi Bucureşti au fost capitalele de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. În 1862, când uniunea celor două principate a devenit deplină, sub numele de România, capitala ţării a fost stabilită la Bucureşti. Pentru a compensa pierderile provocate oraşului în 1861, prin schimbarea sediului guvernului, s-a votat plata a 148.150 lei oraşului, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodată.
După 1860, clădirile de lemn şi chirpici au fost înlocuite treptat de cele din piatră şi caramidă, şi reţeaua de străzi îmbunătăţită. Au fost construite edificii noi, precum Palatul Culturii, Teatrul Naţional sau Universitatea “Al.I. Cuza”.

În timpul primului război mondial, pentru doi ani, Iaşi a fost capitala României neocupate, după ce Bucureşti a căzut în mâinile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. În noiembrie 1918, capitala a redevenit oraşului Bucureşti.

Al doilea război mondial a reprezentat o perioadă neagră în istoria ieşeană. În timpul regimului Antonescu, Pogromul de la Iaşi din 27-29 iunie 1941 a fost printre cele mai grave evenimente de acest fel din lume, prea puţin cunoscut ieşenilor înşişi atât înainte, cât şi după Revoluţia română din 1989. În mai 1944, oraşul a fost scena unor lupte grele între forţele româno-germane şi Armata roşie, zile în care o mare parte din zonele istorice ale oraşului a fost distrusă.

Faimoasa divizie de elită Panzergrenadier „Großdeutschland” a obţinut o victorie importantă asupra sovieticilor la Bătălia de la Târgu Frumos, în apropiere de Iaşi. În iulie, Iaşul era ocupat de forţele staliniste.

În perioada postbelică oraşul a continuat să se dezvolte, construindu-se noi cartiere şi întreprinderi industriale. După căderea comunismului, oraşul a rămas cel mai important centru cultural din afara arcului carpatic, dupǎ Bucureşti.

Iaşul ar putea obţine titlul de “oraş iniţiator al Revoluţiei din decembrie 1989”, prin ordonanţa guvernamentală, în 14 decembrie ’89 mai mulţi ieşeni fiind arestaţi de securitate pentru că organizaseră o manifestaţie impotriva regimului comunist. Semnalul revoltei trebuia să fie dat de clopotele Mitropoliei. Planul revoluţionarilor a fost însă aflat de Securitate. La momentul fixat, Piaţa Unirii era strict supravegheată de miliţieni şi securişti în civil, care au împiedicat orice manifestaţie, iar membrii Frontului Popular au fost arestaţi. Ei au fost eliberaţi câteva zile mai târziu, în 22 decembrie 1989.

Share This