Interviu Șef lucr. Dr. Glod Mihai

„Îmi doresc ca Spitalul CF să aibă un centru de excelență în

dermatologie”

dialog cu dr Mihai Glod, managerul Spitalului CF Iași

Misiunea oricărui medic este de a ajuta bolnavul, de a-i fi alături în momentele dificile, de a-l însoți pe calea vindecării. Nu este o misiune ușoară, însă este plină de noblețe, de dăruire, o misiune care obligă medicul nu doar în a oferi sprijin, ci și de a colabora cu toți cei care au jurat în numele lui Hipocrat că vor sluji viața. De multe ori, medicul are nevoie și de sprijinul semenilor săi, să facă „împreună lucrare” la patul bolnavului pentru însănătoșirea lui. Colaborarea este importantă nu doar în spitale, ci și în sălile de conferințe, la cursuri, workshopuri și seminarii unde medicii primesc și oferă cele mai noi informații din domeniul medical. Un astfel de eveniment este și Primăvara Dermatologică Ieșeană, manifestare națională cu participare internațională care în acest an va ajunge la cea de-a zecea ediție, una aniversară. PDI va fi organizată sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, a Societății de Medici și Naturaliști, a Colegiului Medicilor – filiala Iași, a Colegiului Farmaciștilor – filiala Iași și, în premieră, a Spitalului CF. Am stat de vorbă despre această manifestare cu dr Mihai Glod, managerul Spitalului CF și cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, care ne-a dezvăluit motivele pentru care cunoscuta unitate medicală și-a oferit susținerea.

– Sunteți unul dintre partenerii celei de-a zecea ediții a PDI, ediție aniversară. Ce v-a atras în această colaborare?

– De la început trebuie spus că este și primul an în care doamna profesor Daciana Brănișteanu (fondatorul PDI – n.r.) activează în cadrul spitalului nostru (ca șef al Secției de Dermatologie-Venerologie – n.r.). Ne face o reală plăcere să o avem în mijlocul nostru și ne-am dorit să oferim sprijin în organizarea și asigurarea continuității acestei manifestări.

– E un început frumos inclusiv pentru Secția de Dermatologie-Venerologie din cadrul Spitalului CF și cred că aveți planuri foarte frumoase.

– De zece ani, de când mi-am reluat funcția de manager, mi-am dorit să creez centre de excelență pe fiecare specialitate în parte și am încercat să impulsionez colegii din secțiile clinice spre acest desiderat. Este un vis pe care vreau să-l văd împlinit! Simt că alături de doamna profesor Daciana Brănișteanu vom avea succes și voi lupta ca acest centru de excelență în dermatologie să devină o realitate.

– Este o idee vizionară, așa cum a fost, la început, și PDI, manifestare care a introdus un concept de pionierat în România – interdisciplinaritatea. Ce părere aveți despre acest lucru? Cum ajută bolnavul?

– Sprijinul este enorm! Pe măsură ce ne perfecționăm fiecare în specialitățile alese ajungem la concluzia că nu mai vedem pacientul, ci patologia lui, deci boala cu care se confruntă. Dermatologul vede afecțiunile din sfera lui, chirurgul la fel și așa mai departe, iar pacientul este „disecat” în patologii. Această supraperfecționare a condus la o realitate cu care mulți medici sunt de acord – cea în care nu mai vedem pacientul ca un tot, ci ca o boală. Ei bine, așa s-a impus interdisciplinaritatea. Constat uneori că nu mai avem medici – avem chirurgi, avem dermatologi, avem neurologi, dar nu mai avem medici care să vadă ansamblul pacientului. La un moment dat nu poți fi ferm în toate specialitățile, pe o anumită patologie, și atunci este nevoie de interdisciplinaritate.

– Ați spus un lucru foarte interesant – „Nu mai avem medici”. Care este definiția medicului?

– În mod teoretic și practic, medicul este pregătit în cei șase ani de facultate, însă pentru unii studenți nu mai există o licență pe un cumul de specialități, ci pe una singură, pentru care se pregătesc în anii preclinici, având la orizont examenul de rezidențiat. El știe din start unde vrea să ajungă – chirurg, dermatolog etc, asta este pentru el devenirea. Vrând, nevrând se pregătesc mai mult pentru rezidențiat și mai puțin pentru meseria totală de medic.

– Pe lângă interdisciplinaritate, PDI a mai adus o idee nouă. Încă de la început a deschis larg porțile studenților, care au participat gratuit la conferințe, workshopuri și simpozioane. Un sprijin important a fost oferit și medicilor rezidenți. Pe mulți dintre ei îi regăsim acum, peste timp, în sălile de conferințe ca lectori. Cât de important este acest sprijin oferit tinerilor aflați la început de drum?

– Evident că este un sprijin enorm! Medicina trebuie să asigure o continuitate. Noi suntem aici ca să pregătim specialiști și să facem o școală medicală. Dacă această școală medicală nu va avea continuitate, vor apărea absolvenți și specialiști din ce în ce mai slab pregătiți. Nimeni nu este perpetuu pe specialitate, iar pregătirea lor se impune. Fără acești specialiști de viitor nu vom mai avea continuitate, iar școala medicală ieșeană va avea mult de suferit.

– Conduceți un spital foarte important, un spital mare. Cum se vede Iașul din punct de vedere al corpului medical în țară și peste hotare?

– Medicina ieșeană și Spitalul CF au rămas la vârful medicinei naționale. Aș putea spune că și în Sud-Estul Europei suntem un pol foarte important în asigurarea serviciilor medicale de performanță. Avem specialiști foarte buni care asistă cazuri extrem de complexe, cazuri care necesită o anumită pregătire, o anumită dotare și o anumită aplecare a medicilor spre performanță. Ca o noutate, avem dotări de ultimă oră – un RMN de 5 Tesla Premium, un CT cu 128 de sliceuri, care poate face orice investigație – angiografie, coronarografie, tomografii cerebrale etc.

– Vorbiți cu entuziasm despre școala medicală și despre profesie. Ce v-a atras către misiunea halatului alb?

– Când aveam 14 ani a trebuit să aleg ce liceu voi urma. Opțiunile erau oarecum limitate, iar tatăl meu mi-a oferit două variante – Liceul Pedagogic sau Liceul Sanitar. Am stat și am cântărit – îmi plăcea Liceul Pedagogic, mă atrăgea și profesia, dar erau numai fete (zâmbește – n.r.). La Liceul Sanitar am văzut o meserie care avea o notă de bărbăție, de eroism, și atunci am ales ultima variantă. De aici și până a deveni chirurg au mai fost foarte puțini pași. Am fost admis la Facultatea de Medicină și am avut norocul să-l cunosc, chiar din primul an, pe distinsul profesor Diaconescu, care m-a luat sub aripa domniei sale și m-a dus în sala de operație. În studenție am avut peste o mie de cazuri operate alături de domnia sa și de atunci nu s-a mai pus problema ce carieră voi alege.

– Lucrați zilnic cu bisturiul, v-ați confruntat și cu multe cazuri dificile. Ați simțit vreodată mâna lui Dumnezeu în sala de operație?

– Tot timpul există acea mână prin care Dumnezeu lucrează pentru a-i ajuta pe oameni să se vindece.

Contactează operatorul PDI 2021

13 + 6 =

Operatorul PDI 2021

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: inscrieri@primaderma.ro
Website: www.eventernet.ro

Parteneri Media