Media

Pașii contrucției unui eveniment medical elitist online
* interviu cu prof. univ. dr Daciana Brănișteanu, Președintele PDI 2020″
De nouă ani, Capitala Moldovei este gazda unui eveniment medical elitist, care și-a câștigat locul nu doar pe scena națională, ci și pe cea internațională a manifestărilor știinșifice. Este vorba despre Primăvara Dermatologică Ieşeană, o manifestarea ştiinţifică naţională cu participare internaţională, care reuneşte specialişti de renume, medici, rezidenţi, farmaciști, asistenți medicali și de farmacie şi studenţi care doresc să afle ultimele noutăţi în domeniu. Iniţiativa evenimentului aparţine prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore .T. Popa” Iaşi, şi este organizată, an de an, de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova (ADEM), sub egida prodigioasă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, a Colegiului Medicilor şi a Colegiului Farmaciştilor din Iaşi.
Cea de-a IX-a ediție a PDI îi are ca și co-președinți pe prof. univ. dr. Daciana Elena Brănişteanu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi) și prof. univ. dr. Simona Roxana Georgescu (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București).
Preşedinţi de onoare sunt nume consacrate ale lumii medicale – prof. dr. Andrew Nicolaides), prof. dr. Torello Lotti (Italia), dr. Niazi Khursow (S.U.A.) prof. dr Călin Giurcăneanu (Președintele SRD) și prof. dr. Lăcrămioara Ionela Şerban (Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi).
Ediția din acest an are o particularitate care arată din nou spiritul de pionierat al organizatorilor, cunoscuți pentru ideile lor avangardiste. Am discutat cu prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu despre începuturile manifestării şi evoluţia ei în timp, punctând aspectele importante ale ediţiei din acest an.
– Cum a apărut ideea Primăverii Dermatologice Ieşene?
– Manifestarea a început în urmă cu nouă ani, dintr-o nevoie concretă. Erau câţiva ani de când medicina se orientase catre ultraspecializare pe arii din ce în ce mai înguste. Din specialitatea mare a dermatologiei se rupsese deja dermatopediatria, dermatooncologia, dermatochirurgia etc. Mai mult chiar, existau manifestări de hiperhidroză, congrese de melanom malign, ca să dau doar câteva exemple. Cu toate beneficiile pe care aceste manifestări le propuneau şi le concretizau devenea din ce în ce mai acută nevoia de abordare per ansamblu a bolnavului. La polul opus era nevoia de integrare a informaţiei despre o boală între specialităţi. Am identificat-o datorită numeroaselor examene interclinice pe care le avea de suportat un bolnav la recomandarea medicului curant.
– În acest an conferința va fi una cu totul diferită, iar premisele o arată ca primul eveniment național, cu participare internațională de o asemenea anvergură. Care este elementul de noutate al acestei ediții?
– Cea de-a noua ediție a PDI va fi primul eveniment medical de o asemenea amploare, fiind vorba despre o conferință națională cu participare internațională la care există un număr record de înscrieri pe site, peste 2.500. Este cu adevărat un record în condițiile în care România nu avea un istoric sau o experiență în organizarea evenimentelor medicale în spațiul virtual. Până acum era doar o modalitate de lucru a unor grupuri medicale, în special din industria farmaceutică sau în companiile mari ca modalitate de comunicare între sucursalele naționale.
– Inițial, PDI a avut alte planuri, dar pandemia generată de Covid 19 le-a schimbat total. Folosind ghilimelele de rigoare, putem spune că pandemia a avut și o latură pozitivă, din perspectiva lansării evenimentelor medicale de elită în spațiul online.
– Am fost obligați să facem acest lucru pentru că această pandemie practic ne-a întors viața complet pe dos. Tot ceea ce știam și consideram ca fiind adevăruri absolute, ca niște axiome care nu trebuiau demonstrate, s-au dovedit a fi niște lucruri pieritoare. La aflarea veștii că și în România au apărut cazuri de infecție cu Covid 19 a venit un prim moment de îngheț fizic, psihic, emoțional, cu impact mai mic sau mai mare, în funcție de generație, de pozițiile sociale și de personalitatea fiecărui individ. Apoi a venit și dezghețul, cum spunem noi. Timpul nu a stat în loc, oricât de mult ne-am fi dorit noi ca acest lucru să se întâmple. Am avut de ales – continuăm să negăm realitatea, să ne opunem ei sau încercăm să ne adaptăm și, mai mult decât atât, să nu fim doar niște supraviețuitori, ci niște ale motoare ale progresului, care să facă lucrurile să meargă mai departe?
Lumea medicală nu este neapărat una intens tehnologizată, cel puțin nu a fost până în această epocă a pandemiei cauzate de Covid 19. A existat mereu un segment avangardist, care a publicat în online, care a comunicat foarte mult și foarte bine în online, dar nu putem spune că a fost un fenomen de masă, nu a ajuns până la practician, până la medicul care s-a văzut dintr-o dată în imposibilitatea de a mai face o consultație fizică din cauza distanțării nu sociale, ci fizice. Dintr-o anumită perspectivă, această pandemie cu Covid 19 a condus la sudarea relațiilor dintre oameni, a relațiilor adevărate interumane. A fost o suferință comună și fiecare s-a așezat pe post de pilon dispus să susțină o platformă, cea a supraviețuirii unei civilizații, a unei lumi sau a unei profesii.
„PDI emană prin toți porii prietenie, admirație față de rezultatele colegilor”
– Ați amintit de această comuniune perfectă. Ce mesaje ați primit în momentul în care a apărut acel îngheț? Teoretic, la momentul 8 aprilie, când ar fi trebuit să înceapă o nouă ediție a PDI, manifestarea era suspendată.
– Am primit foarte multe mesaje emoționante, în ideea în care oamenii își manifestau dezamăgirea vizavi de spulberarea unui vis frumos. Dincolo de faptul că elitismul științific al PDI este cunoscut în lumea medicală, această conferință națională, cu participare interațională se remarca, în contextul activităților medicale, printr-o relaționare foarte caldă interumană. Noi o numim „familia lectorilor și a participanților la PDI”. De altfel, toate mesajele președintelui către participanți, către industria farmaceutică și către lectori începeau cu „Dragi prieteni ai PDI”. Noi ne-am considerat, de fiecare dată, o mare familie, care atunci, însă, înghețase. Eram pe 14 martie, mai era puțin timp până la deschiderea evenimentului, care era completat organizat la acel moment. Mai rămăsese să aranjăm în puzzle-ul programului distribuția exactă a lectorilor.
– Și să deschideți porțile Hotelului Internațional, unde urma să aibă loc manifestarea.
– Exact. Noi ne așteptam la aceeași atmosferă caldă, prietenoasă cu care i-am obișnuit pe toți participanții la PDI. Oamenii au nevoie de aceste trăiri și, mai ales cei din lumea medicală, care trebui să fie suport pentru pacienți, inclusiv suport psihologic. Ei bine, și ei, oamenii în halate albe, au nevoie să fie susținuți în a-și găsi o motivație puternică de a merge mai departe. Dincolo de conținutul foarte dens de informație științifică, PDI emană prin toți porii prietenie, admirație față de rezultatele colegilor, pentru că un medic nu poate merge mai departe dacă nu are o recunoaștere a calităților sale profesionale. Este o descărcare de energie în momentul în care dai tot ceea ce ai mai bun în actul medical, dar aceste baterii trebuie să se reîncarce.
– Și care ar fi „stația de reîncărcare”?
– Recunoștința pacientului, pe de o parte, care este extrem de importantă. Departe de mine gândul de a minimaliza această importanță, dar este nevoie obligatoriu de recunoașterea de către comunitatea medicală a rezultatelor muncii fiecăruia și asta se întâmpla, de fapt, atunci, la PDI. Așa a fost la fiecare ediție. Primăvara Dermatologică Ieșeană nu era doar despre recunoștința pacienților, ci o recunoaștere a fiecărui participant în cadrul unui mediu elitist, un cadru organizat.
– Toată această construcție părea să fi înghețat într-un timp în care doar pandemia Covid 19 făcea planuri…
– La momentul respectiv, ca să fiu foarte sinceră, problema cu PDI 2020 mi se părea infimă în comparație cu amenințările din jur. Îmi amintesc că am vorbit despre infecția cu acest Covid 19 până când gura îmi devenea iască, iar buzele mi se uscau și totul în ideea că îmi doream ca toți cei din jur să înțeleagă magnitudinea unei probleme cu care generațiile noastre nu s-au mai confruntat. A existat o tendință de bagatelizare a problemei, de minimalizare a gravității bolii și a consecințelor infecției cu SARS Cov 2. Îmi amintesc că la televizor s-au auzit voci considerate deosebit de importante în medicina românească, spunând că purtarea măștii era o eroare, un gest exagerat și ca această infecție nu este mai gravă decât o răceală obișnuită. Am fost extrem de vehementă în protestele mele și cred că am avut o conduită corectă. Tot ceea ce am învățat noi în facultate, dincolo de limitele dermatologiei, contrazice aceste afirmații și am încercat să ne mobilizăm. Înainte de toate, mi-am dorit ca lumea medicală să construiască un zid împotriva acestei infecții printr-un exemplu pozitiv de protecție suplimentară a cadrelor medicale, de dotare pe cont propriu, de reorganizare nu doar a vieții medicale, ci și a celei personale. Statul a avut un moment de neputință majoră, de mobilizare în achiziția echipamentelor de protecție care să apere nu doar viața medicală, ci și pe cea personală. În primele momente, a pălit suferința unui eveniment științific nefinalizat, viața având mereu prioritate. Sinceră să fiu, nu m-am gândit că voi renunța la el la acel moment. Primul pas pe care l-am făcut a fost să anunț decalarea evenimentului și stabilisem, împreună cu membrii Consiliului de conducere al Asociației Dermatologilor din Moldova, dar luându-mi ca și consilieri membri de vază ai Societății Române de Dermatologie și ai UMF, că o perioadă bună de reprogramare a conferinței ar fi la finele lunii iunie, început de iulie. Ne gândeam că poate primul val de căldură va fi momentul optim pentru a face o translație a evenimentului.
– Suntem deja în iulie…
– (zâmbește cald). Ne-am ținut oarecum de cuvânt. Singura schimbare majoră a fost mutarea în spațiul online, aceasta fiind singura soluție viabilă pentru a acoperi o astfel de participare la un eveniment major. În primăvară erau înscriși peste 1.000 de participanți și mulți dintre ei, peste 400, erau studenți. Soluția ar fi fost să renunț la participarea studenților, lucru pe care eu nu îl agreez. Ar fi fost ca și cum cineva mi-ar fi spus că o parte din viața mea va trebui să lucrez cu o singură mână, iar eu, ca și cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” nu am putut niciodată să accept așa ceva. La fiecare ediție studenții au fost primiți în mod gratuit, cu brațele deschise. PDI s-a constituit ca o școală medicală și pentru ei, iar renunțarea la studenți ar fi fost o amputare fantastică obiectivului principal al acestui eveniment, care este crearea unei noi școli de dermatologie în România.
– Iată că, în final, PDI vine o ediție într-un format inedit. Începe o nouă școală de dermatologie…
– Da, profesorul a redevenit elev. M-am așezat în fața laptopului, am ascultat specialiști din domeniul IT prezentându-mi alternativele, am avut câteva obiecții constructive în generarea unor astfel de platforme care s-au concretizat sub forma unor cerințe, unor nevoi pe care noi, ca și medici, le-am avea vizavi de un eveniment medical. După câteva luni de cursuri și dialoguri, am ajuns la o variantă optimă și realistă din punct de vedere financiar, pentru că toate costurile trebuiau reduse. Lumea medicală nu a fost în șomaj neapărat, deși sunt foarte mulți medici care lucrează în sectorul privat și care au avut cabinetele închise, deci s-au confruntat cu o suferință financiară majoră în toată această perioadă. Vorbesc și din experiența personală, pentru că și noi am făcut parte din această categorie, însă nu a fost singura noastră sursă de venit, iar lovitura a fost amortizată. Am avut avantajul muncii în online, pentru că în al doilea semestru cursurile cu studenții și stagiile de practică s-au derulat în fața ecranelor. Am avut timp să experimentăm, să învățăm, ne-am tatonat propriile limite în fața calculatoarelor și a laptopurilor, am avut ocazia să urmărim îndeaproape și care sunt reacțiile celor cu care am intrat în dialog, care sunt nevoile lor. Oferta trebuie să se adreseze cerințelor și nevoilor, iar absența contactului fizic cu auditoriul trebuie să fie suplinită de un alt gen de mesaj. În mediul online, este important să fie mai puternic, mai precis. Nu mai avem sprijinul limbajului corporal din prezentările offline, ci doar o intensitate a vocii, o inflexiune a vocii, o claritate deosebită a slideurilor care trebuie să fie foarte ușor de urmărit din fața ecranului.
– Cum se va derula, concret, această ediție a PDI? Ce vor face atât participanții, cât și lectorii?
– Participanții vor primi date de logare, niste adrese de conectare. În momentul în care se vor conecta pe această platformă vor intra într-o lume virtuală a unui joc 3 D. Din acel moment, vor trăi sentimentul că se află în fața unui sediu de congrese, vor fi întâmpinați, ca de obicei, cu însemnele PDI, bannere, siglele sponsorilor. Imediat ca vor păși în holul clădirii totul se va petrece ca și cum am fi alături în lumea reală. Vor putea ajunge foarte ușor la secretariatul conferinței, dacă au nevoie de detalii, apoi la standul participanților, la cel al lectorilor și la cele ale partenerilor din industria farmaceutică. Imediat ce s-au familizariat, vor putea să-și aleagă una dintre cele două săli în care se vor derula live conferințele sau simpozioanele, sau vor putea ajunge în spațiul expozițional unde vor putea dialoga cu reprezentanții medicali, prin intermediul unui avatar. Vor putea adresa întrebări, vor primi răspunsuri fie în timp real, fie într-o căsuță poștală. Avantajul enorm al mediului online este faptul că fiecare participant are propriul său canal de comunicare cu restul participanților, cu organizatorii și cu industria farmaceutică. În cutia sa poștală va primi nu doar răspunsuri, ci toate informațiile pe care le dorește. Va avea și posibilitatea unui jurnal, a unei agende favorite în care să-și treacă toate cursurile pe care dorește să le urmărească, simpozioanele sau conferințele pe care și le-a ales.
– Va fi o conferință online, în timp real.
– Exact și aș vrea să mai adaug un alt avantaj al mediului online – toate conferințele și simpozioanele vor fi stocate pe platforma evenimentului, timp de o lună. Participanții vor avea posibilitatea revederii sau conectării la PDI oricând vor dori, timp de 30 de zile. Astfel, vor putea parcurge întreaga agendă a conferinței. Desigur, dacă se conectează în timp real la o anumită prelegere pot adresa întrebări, evenimentul fiind unul dinamic. Dacă vor fi cursuri cu foarte multe întrebări, vom avea o sesiune specială în ziua de sâmbătă, 18 iulie, dedicată tututor răspunsurilor. Intenționăm să organizăm și concursuri în care participanții care au reușit să treacă pe la toate standurile și care au reușit să vizualizeze un anumit număr de cursuri, mai multe decât cele obținute prin credite (30 de credite – n.r.) vor fi premiați. Vor primi produse dermato-cosmetice din partea noastră. Pentru a păstra totuși contactul fizic cu participanții, cei care au reușit să se înscrie la PDI la primul termen vor primi prin poștă toate materialele conferinței, așezate frumos în geanta ce va purta sigla PDI și alte surprize. Nu ne vom distanța fizic foarte mult, vor putea avea o amintire de la PDI.
– După cum se vede, pentru participanți sunt destul de multe surprize pregătite. Dar pentru cei peste 85 de lectori naționali și internaționali? Cum vor intra în dialog?
– Aici a fost o întreagă provocare pentru ei. Au fost și lectori foarte curajoși care au acceptat imediat, dar și persoane mai reticente, și aici mă refer la unii seniori. Însă ne-am bucurat să avem alături lectori care, fiind la distanță mare de Iași, nu ar fi reușit să ajungă fizic, iar modalitatea de conectare prin intermediul platformei le-a picat ca o mănușă. În cazul lor, se vor conecta la platformă așa cum au făcut și când au susținut cursurile pentru studenți, majoritatea lectorilor fiind cadre universitare, persoane obișnuite cu sustinerea cursurilor în spațiul virtual. Special pentru dumnealor am amenajat spațiul virtual cu toate însemnele PDI, am dorit să se simtă bine, ca între prieteni. Nouă ne plac detaliile și am vrut mereu să oferim un spațiu în care invitații să se simtă apreciati, care să le ofere o stare de spirit bună, optimistă.
Este important de spus că atât participanții, cât și lectorii și partenerii din industria farmaceutică vor avea posibilitatea, anterior deschiderii lucrărilor, de a face o probă de logare și de asistență tehnică.
„Ediția online a PDI oferă toate condițiile necesare unui eveniment medical elitist”
– Cu o astfel de organizare, deschideți un pionierat. Mă întreb dacă, având atâtea facilități, vor mai dori să participe fizic la viitoarele ediții ale PDI.
– Nu ascund faptul că a fost foate multă muncă în spatele acestei manifestări, trei luni de foc. Am dorit să creăm toate condițiile pentru un eveniment elitist. Cât privește participarea atunci când marile săli de conferințe se vor redeschide, sunt convinsă că vor reveni, au nevoie de apropiere, au nevoie să discute cu prietenii lor, să se simtă apreciați și să ofere, la rândul lor, apreciere și recunoștință. Sunt raționali, au acceptat această soluție pentru că nu exista altă alternativă. Ca o paranteză, dintre cei peste o mie de participanți înscriși până la momentul apariției pandemiei, doar unul singur s-a retras când a aflat că nu va avea avea loc conform planurilor inițiale și asta spune multe despre dorința lor de a fi împreună. În rest, s-a dublat numărul participanților în online. Noi, medicii, avem o latură rațională care ne ajută în profesie, dar suntem oameni, avem emoții, trăiri, sentimente și cu toții purtăm în suflet acest suspin al distanțării fizice. Trebuie spus că participarea la un eveniment online atât de complex cum este PDI nu este deloc ușoară, sunt zeci de ore de prelegeri și cursuri de urmărit și atunci se preferă varianta participării fizice, atunci când va fi posibil.
– Ați amintit, la un moment dat, de acea motivație care ne duce mai departe. Care să fie în cazul profesorului universitar Daciana Brănișteanu?
– Tot ceea ce înseamnă viață profesională am construit cărămidă cu cărămidă și nu a fost ușor, nimic nu mi-a venit pe tavă. Fiind un copil de cadre didactice am avut mereu sentimentul responsabilității față de materia cenușie care ți-a fost încredințată de Cel de Sus și care trebuie folosită la justa ei valoare. Pe mine nu m-a obligat nimeni să mă fac medic, a fost dorința mea. Latura profund didactică e o moștenire de părinți, ambii profesori de istorie foarte buni. Construind greu un lucru trebuie să-ți alimentezi curajul și dorința de a merge mai departe, pentru că fiecare etapă a presupus sacrificii fantastice atât în viața personală, cât și în viața profesională. Mi-am făcut stive de cărți de beletristică pe care vreau să le citesc și care mă așteaptă încă, pentru că prioritatea sunt cărțile medicale. În primul rând, am o datorie față de părinții mei, față de mine, față familia mea și față de societate. Am avut șansa, pe care puțini au avut-o, în anii 1996-1997, de a beneficia de o supraspecializare AFSA în Franța, într-unul dintre cele mari mari centre de dermatologie, la Lyon. A fost o șansă extraordinară, de care am profitat, iar acel moment a fost unul de răscruce în viața mea. Mi s-a propus să rămân și să lucrez într-o clinică universitară din Lyon, alături de soțul meu. Eram acolo și cu primul meu copil. Sincer, pare o ofertă aproape de nerefuzat inclusiv în zilele noastre, darămite acum aproape 30 de ani, când noi nu aveam mai nimic în România. Poate nu întâmplător faptul că părinții mei sunt profesori de istorie și mereu vorbeau despre datoria pe care o are fiecare om de a face un lucru constructiv pentru țară m-a determinat să revin. Îmi amintesc că i-am trimis mamei o scrisoare, pe care a păstrat-o, de un patriotism impresionant la acea vreme, pentru un tânăr în primii ani după Revoluție. Pentru mine cuvintele mari nu arată ca un balon de săpun, fără consistență, ci le aliniez în viața mea de zi cu zi. Îmi amintesc că la plecarea din Franța, profesorul cu care am lucrat a oferit un dineu, iar eu am avut curaj să-i cer să-mi permită să susțin o lucrare, ceea ce nu era tocmai ușor pentru că trebuia să fie în limba franceză, trebuia să se ridice la un anumit nivel științific. Răspunsul lui ar fi putut fi descurajant – „Dar ce, tu știi să scrii lucrări?”, iar replica mea a fost „Da, pentru că asta facem și noi la universitatea din Iași, în România”. Și colectivul de profesori veniți din Paris l-a felicitat pe dnul profesor Perrot pentru noua lui achiziție în colectiv, pentru românca din Iași… Doar că decizia mea, a noastră de a ne întoarce era definitivă. Am făcut această paranteză pentru ca să arăt că toate aceste lucruri au însemnat cărămizi în construcția mea ca și viitor cadru didactic și medic, au fost pietre de încercare. Atunci când construiești temeinic, pas cu pas, fără să existe goluri interioare, ai o bază solidă și îți permiți să te lansezi în salturi mari. Dinafară pot părea ca o aruncare în gol, dar eu știam că nu sunt singură. Este cineva acolo Sus care te veghează și ai mereu alături oameni care te ajută, gândesc ca tine. Ce mă motivează? Sunt convinsă că această ediție online va fi o reușită și dacă din nou PDI va putea constitui un model, un exemplu pentru celelalte evenimente științifice, de a demonstra că se poate chiar și într-o astfel de situație imprevizibilă cum a fost anul 20202 pentru lumea medicală, cu toții vom fi recunoscători că am adus un plus de valoare școlii nationale de dermatologie.
„Mâna lui Dumnezeu a fost mereu deasupra mea”
– Ați vorbit, la începutul dialogului, despre începuturile pandemiei și în România. Cum ați trăit acele momente?
– Agonie și extaz, nu am o altfel de expresie cu care aș putea caracteriza acest an. La început, am fost acuzați noi, cei din lumea medicală, de lașitate, de minciună, de către aceiași care ulterior ne-au spus că suntem eroii lor. Și această atitudine duală încă mai persistă pe alocuri. Această emoție extrem de puternică a fost generată, pe de o parte, de frustrarea de a nu fi greșit înțeleși, de neputința de a schimba niște lucruri concrete, care nu depindeau de fiecare medic în parte. Ulterior, când am devenit peste noapte eroi, am dus povara acestei admirații pentru că, de ce să nu recunoaștem, noi nu am ales profesia de medic ca să fim eroi, ci ca să slujim sănătatea semenilor noștri. Acest statut de eroi a împovărat foarte mult lumea medicală. Dincolo de aceste aspecte legate imediat de activitatea noastră practică, nu ne-a întrebat nimeni dacă știm să consultăm în online, dar nevoia de a nu se pierde bolnavi, de a nu dărâma planurile terapeutice pe care le-am construit cu pacienții ne-a mobilizat. M-a impresionat și umanitatea unora dintre ei. Nu voi uita niciodată reacția unei paciente cu lupus eritematos sistemic care, când a aflat că eu am rămas fără măști și mănuși, a făcut un pachețel și mi le-a adus. Este pacienta mea de peste 15 ani. A riscat mult, ea fiind expusă din cauza bolii, dar a spus că are nevoie de mine și își dorește să fiu sănătoasă pentru a-i putea conduce tratamentul. A fost un gest de o umanitate maximă, o relaționare medic-pacient care mi-a stârnit emoții profunde, pe care nu le poți uita niciodată.
– Mă întreb cum este omul Daciana Brănișteanu din spatele acestor trăiri.
– Eu sunt un om foarte credincios. Am plecat de la un ateu, iar acum sunt un creștin convins, chiar dacă nu sunt neapărat nedezlipită din biserici. Pentru mine, existența umană se reduce la a împlini planul lui Dumnezeu în viața fiecăruia. Eu am decis ca în această viață să lupt de partea binelui, sub orice formă s-ar prezenta el. Sunt într-o poziție privilegiată, cu o familie frumoasă, cu o profesie pe care o iubesc. Nu pot spune că este ușoară, ar însemna să mint. Vreau să păstrez dimensiunile realității din toate punctele de vedere și pot spune, ca și cadru didactic, dar și ca medic, că satisfacțiile sunt pe măsura dificultății acestor profesii. De fiecare dată când observ o reușită la studenți sau un succes terapeutic, când bolnavul reușește să-și învingă boala, noi fiind doar simple instrumente de aducere a binelui în viața lui, mă bucur enorm. De fiecare dată când știința face un pas înainte și noi participăm activ la construirea progresului, dar și la diseminarea lui, pentru că a avea un tratament bun care nu ajută pe nimeni nu aduce niciun beneficiu am sentimentul datoriei împlinite.
– Ați simțit mâna lui Dumnezeu vreodată?
– După ce am devenit un creștin convins mi-am dat seama că mâna lui Dumnezeu a fost de la început deasupra mea. El a vegheat știind că în mine este foarte multă încăpățânare, iar eu, când m-am revoltat de una singură împotriva lumii, am ajuns să-mi clatin multe planuri ale vieții. Dumnezeu m-a ajutat să renasc precum pasărea Phoniex din cenușă, dar s-a născut un alt om, care și-a deschis altfel ochii spre lume, care a avut un alt înțeles asupra vieții și semnificației ei. Nu pot vorbi numai la trecut, pentru că eu consider că procesul acesta de șlefuire în a înțelege adâncimea vieții și misterele ei nu se termină niciodată. În fiecare zi când mă trezesc, încep cu o mulțumire pentru tot ceea ce am și aștept să mai primesc o lecție, mai mică sau mai mare. În momentul în care nu mai vin lecții înseamnă că ne-am împotmolit undeva pe calea credinței…
– Sau am învățat?
– Nu există o limită în a învăța. Niciodată nu vom putea spune, cât suntem pe acest pământ, Am învățat destul, știu tot. Dacă ar fi să ne raportăm numai la Solomon, înțeleptul înțelepților, el spune că învățarea nu se termină niciodată, dar începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu. Plecând de la aceste premise pot spune că sunt parte a unui batalion de ostași ai lui Dumnezeu în rândul pacienților noștri și conștientizăm faptul că niciodată nu suntem singuri. Fiecare dintre noi are un rol foarte bine definit într-o construcție universală în echilibru. Când unul dintre noi nu-și împlinește misiunea, dezechilibrăm armonia Universului.
„Nu s-a terminat perioada de încercare, nu ne putem permite să vorbim la trecut despre Covid 19”
– Vorbiți cu mare drag și cu emoție despre tinerii din jurul dvs
– Am fost foarte bucuroasă în această perioadă că mi-am putut susține emoțional studenții. Nu am putut începe niciun curs fără a-i întreba cum se simt, cum trăiesc, ce nevoi au și nu am putut să închei niciun curs fără să-i asigur că, dacă au nevoie de suport, de orice suport, le sunt aproape. Am primit câteva mesaje, am știut că ei sunt bine și că trăiesc cu încrederea că cineva în această lume le poate răspunde la un strigăt de ajutor, ceea ce contează foarte mult. Cu atât mai mult cu cât în acest semestru am avut o serie de studenți care veneau din colțuri foarte îndepărtate ale lumii – Canada, țările Magrebului (Tunisia, Maroc). Am avut și studenți din Franța. Când boala a răpus mii de francezi, ei erau în țară. Am avut studenți din Tunisia și Maroc care, în loc să plece acasă pe perioada pandemiei și-au adus părinții aici, considerând că este un mediu mai sigur.
– De fiecare dată când vorbiți de tineri privirea vi se îndreaptă către fotografia de familie, de pe biroul dvs. Ce poveste ascunde acea privire?
– În perioada de început a pandemiei am experimentat un eveniment inedit. Fiica mea, studentă la Medicină în anul V, la universitatea din Iași, a plecat în Franța, printr-o bursă Erasmus, în urma unui concurs de dosare. Pandemia a prins-o în Nancy, aflat în epicentrul infecției Covid din Franța. Am trăit experiența familiilor care au membri plecați în Diaspora și care sunt prinși în spații care pot deveni nesigure. Știu ce înseamnă să-ți dorești să-ți vină acasă copilul și să-i spui, dacă ești un om rațional, să rămână acolo unde este, să respecte normele impuse de fiecare stat. Am trăit emoțiile unei mame, dublate de cele ale unui medic, al cărui copil a fost contact cu medic Covid 19 pozitiv și simptomatic. Știu ce înseamnă să aștepți zile în șir ca să afli dacă s-au instalat simptomele infecției pentru că, la vremea respectivă, Franța nu testa contacții. Spitalele erau pline, iar medicii erau debordați de cazuri. Știu ce înseamnă să acorzi suport psihologic celor care nu sunt acasă, să dorești cu disperare să-ți ajuți copilul. Ca o paranteză, în acele zile crunte am reușit să-i trimit doar zece perechi de mănuși și zece măști la Nancy pentru că la graniță nu ni s-a permis mai mult la expediție. Am crezut mereu că măsurile impuse erau cele potrivite. În Franța, lucrurile au fost mult mai grave ca la noi, iar eu priveam ca printr-un ecran imens cum se derulau, fără să pot face nimic. Când mi-am sunat fiica și i-am spus că ar fi bine să își facă unele rezerve de mănuși, măști, alimente mi-a reproșat că sunt exagerată, că denaturez faptele, că îi induc o stare de panică. Am înțeles că a fost refuzul omului care considera că trăiește într-o țară mai civilizată, unde informațiile sunt mai curate și mai apropiate de realitate. Evoluția ulterioară a situației a convins-o de adevărul spuselor mele și uite că a parcurs această perioadă fără probleme medicale, și-a putut continua studiile. Acesta este un mesaj pentru cei din Diaspora, pe care îi rog să nu considere că recomandările legate de migrarea de-o parte și de alta granițelor vin doar din partea unor persoane implicate direct în situația actuală generată de un dușman despre care încă nu știm multe lucruri. Și noi avem rude și prieteni peste hotare, dar au înțeles că trebuie respectate aceste reguli, au rămas acolo unde i-a prins pandemia, au fost în siguranță. Spun aceste lucruri pentru că nu s-a terminat perioada de încercare, nu ne putem permite să vorbim la trecut despre ea. Încă se impune o atitudine rațională, de resposabilitate civică față de cei de lângă noi. Dacă știi că provii dintr-un mediu unde infecția este la cote foarte mari, încearcă să fii prudent, să-ți reprimi niște nevoi egoiste în favoarea binelui celui de lângă tine. Iar aproapele, așa cum s-a văzut din partea noastră medicală, a fost chiar familia.

Contactează operatorul PDI 2020

10 + 10 =

Operatorul PDI 2020

Adresa: Str. A. Panu nr. 13, Iasi
Tel.: 0332.40.88.00-05
E-mail: inscrieri@primaderma.ro
Website: www.eventernet.ro

Parteneri Media